Prezintă lucrările

Cristiana-Ștefania Culiță

muzeograf

1. 𝑃𝑜𝑟𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑖 𝐽𝑒𝑟𝑜́𝑛𝑖𝑚𝑜𝑠 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡̦𝑖𝑒, 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑒 “𝐸𝑠𝑐𝑎𝑑𝑖𝑛ℎ𝑎𝑠 𝑑𝑎 𝑅𝑜𝑐ℎ𝑎 𝑑𝑜 𝐶𝑜𝑛𝑑𝑒 𝑑’𝑂𝑏𝑖𝑑𝑜𝑠 𝑒 𝐷𝑜𝑐𝑎𝑠”

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Aceasta este prima apariție a Lisabonei în seria lui Florian Doru Crihană – o întoarcere poetică într-un oraș recompus din memorie, tăcere și privire personală. Lisabona se conturează aici că o amintire cu margini nedefinite: o scară ne poartă către elementul principal al lucrării – un portal înălțat din nisipul timpului, o catedrală suspendată de nevoia orașului de a-și aminti cine este.

Așa cum în fundal corăbiile din docuri rămân nemișcate, țintuite de catarge ca niște ancore verticale, în mijlocul portului, pretextul catedralei devine un portal ancorat în realitate, o navă în lucru, încă neterminată și poate niciodată plecată. Ea nu duce nicăieri și totuși deschide. Ea nu se mișcă, dar permite trecerea.

Crihană nu reconstruiește Lisabona, ci o sugerează prin fragmente, goluri și asocieri într-o scenă de început în care orașul este conturat cu o puternică amprentă a déjà-vu-ului. Crihană nu pictează un loc, ci mai curând un moment suspendat între plecare și întoarcere, între visare și realitate. Iar dacă acesta este doar primul pas, următorii ne vor purta dincolo de acest portal către inima unei Lisabone care încă se lasă descoperită.

2. 𝐶ℎ𝑒𝑖𝑢𝑙 𝑅𝑖𝑏𝑒𝑖𝑟𝑎 𝑁𝑜𝑣𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Coborâm pe cheiul Ribeira Nova, altădată un spațiu agitat, în care orașul se lega fizic de mare. În această lucrare, Crihană recuperează o prezență discretă, dar esențială a orașului: Varina. Femeia care, în Lisabona de altădată, purta pește în coșul de nuiele, străbătând orașul dinspre port spre cartiere. Aparent o figură minoră, de fundal, Varina devine aici subiect principal, așezată într-un spațiu golit de agitația cotidiană, dar încărcat de semnificații.
Nu era o simplă vânzătoare, ci un nod într-o rețea economică informală, indispensabilă pentru viața orașului. Era activă, mobilă, prezentă. Varina lui Crihană nu e idealizată: ea este un personaj preluat din istoria orașului, dar decupat cu atenție și repus într-o lumină nouă. Femeia care obișnuia să străbată orașul cu coșul de nuiele pe cap, apare într-o postură verticală, aproape sculpturală, statuară.

Arcada care o încadrează schimbă subtil lectura: preluată din sacristia mănăstirii São Vicente de Fora, creează un contrast conștient. Un spațiu rezervat sacrului este mutat în cotidian. Nu prin idealizare, ci prin repunerea în centrul unei narațiuni vizuale a orașului, artistul transformă cheiul într-un altar laic, în care venerată este femeia simplă, cu forța ei tăcută. Prin acest transfer, Varina este ridicată la rang de simbol, devenind o figură aproape ritualică – nu sacralizată, ci recunoscută.

În spate, portul rămâne inert. Totul pare suspendat în jurul acestei femei care a devenit purtătoare – nu de povară, ci de continuitate. Timpul nu mai curge. Doar imaginea rămâne, cu tot ceea ce conține ea: muncă, memorie, simț al echilibrului și demnitate tăcută.

3. 𝑃𝑟𝑎𝑐̧𝑎 𝑑𝑜 𝐶𝑜𝑚𝑒́𝑟𝑐𝑖𝑜

30𝑥40 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Două dintre cele mai recognoscibile repere ale Lisabonei sunt aduse laolaltă de Crihană în această lucrare: fregatele drept simboluri ale istoriei maritime locale și „Praça do Comércio”, piața monumentală care de-a lungul secolelor a subliniat puterea politică, rigoarea administrativă și deschiderea oficială a orașului către lume.

Construită pe locul fostului Palat Regal Ribeira, piața a devenit prin arhitectura sa ordonată și simetrică, o expresie evidentă a raționalismului iluminist. Asocierea cu fregatele este neașteptată. Acestea nu plutesc cum ar fi fost firesc, ci sunt trase pe uscat și așezate sub bolțile rigide ale clădirii. Spațiul le este impropriu, iar gestul artistului nu caută mimetismul, dimpotrivă, tocmai această dislocare le conferă un nou statut. Fregatele nu sunt plasate ironic, ele sunt tratate ca părți ale unei memorii vizuale pe care orașul pare că o revendică într-o cheie intimă. Portul pătrunde în piață, iar monumentalul se lasă atins de fragilitatea unei prezențe care, deși aparent nepotrivită, dă sensul unui nou tip de echilibru.

Crihană reconfigurează, iar intervenția lui nu demontează ordinea istorică a locului, ci deschide către o nouă perspectivă, conturând un oraș care își îmbrățișează trecutul pentru a-l înțelege altfel: domestic, aproape firesc, fără să îl transforme în spectacol. „Praça do Comércio” nu mai este doar poartă spre oraș, ea devine un spațiu al întoarcerii, un loc populat cu simboluri dintr-un registru al muncii cotidiene al memoriei afective.

4. 𝐵𝑎𝑙𝑢𝑠𝑡𝑟𝑎𝑑𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

„Balustrada” propune o scenă de intersecție – nu doar a două străzi, ci a două tipuri de prezență: animală și arhitecturală. Într-un cadru marcat de pante abrupte, Crihană plasează un măgar cu o căruță, iar alături, un fragment de balustradă urbană. Ceea ce impresionează nu e doar asocierea neobișnuită, ci modul în care această asociere e realizată. Elementul nu este smuls din locul lui, el pare transpus vizual pe suprafața ce devine element de expunere, coexistând într-un spațiu compus, în care nimic nu pare forțat, dar fiecare detaliu e intenționat. Măgarul nu mai transportă, ci susține, nu mai duce povară, ci echilibru. Căruța devine din instrument utilitar, un soclu improvizat pentru un detaliu arhitectonic altfel ignorat, iar împreună, cele două construiesc o scenografie care invită la reflecție.

Această lucrare continuă traseul vizual și conceptual conturat în seria dedicată Lisabonei. În „Varina”, femeia care vindea pește devenea figură centrală, într-o compoziție care celebra munca. În „Praça do Comércio”, fregatele erau inserate într-un decor oficial, unde memoria navigației intra în relație cu solemnitatea instituțională. În prima lucrare, o catedrală se ridica din solul docurilor, ca o relicvă visată.

„Balustrada” nu repetă, ci răspunde acestor imagini. Dacă în lucrările anterioare se sugera o deplasare a semnificațiilor – de la putere la memorie, de la monumental la cotidian – aici artistul propune o compoziție care rearanjează orașul după logica afectului, a observației, a detaliului. Aceasta este o hartă în care memoria locului se așază nu pe monumente, ci pe balustrade, pe trasee oblice, pe figuri necanonice, în care orașul nu e un fundal, ci un personaj.

5. 𝑆𝑓𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑉𝑖𝑐𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑢 𝑑𝑖𝑛 𝑆𝑎𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑠𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

În această lucrare, Crihană aduce în prim-plan figura care stă la temelia simbolică a Lisabonei: Sfântul Vicențiu – martir creștin, diacon, venerat drept patron spiritual al orașului din secolul al XII-lea. Spre deosebire de celelalte lucrări din serie, unde cotidianul se ridica la rang de simbol, aici simbolul coboară în cotidian: sfântul nu este glorificat prin înălțare, ci așezat firesc pe țărm, aproape de mare, într-o postură umanizată.

Legenda spune că trupul i-a fost păzit de doi corbi după martiriul său, în anul 304, în apropierea orașului Valencia. Relicvele au fost aduse în Lisabona de regele Alfonso Henriques în 1173, escortate pe mare de corbi. Această imagine a fost atât de pregnantă încât a devenit parte a stemei Lisabonei: o corabie cu doi corbi la proră și la pupă, însemn al protecției și loialității sfinte.
Turnul Belém, ridicat din secolul al XVI-lea ca simbol al expansiunii maritime portugheze, devine aici fundal și fortăreață spirituală. Arhitectura sa este reordonată într-un peisaj în care istoria se apropie de legendă.
Sfântul ține în mâini o carte și o pană, ca atribute ale cunoașterii și mărturisirii. Corbul apare aproape de el, ca parte dintr-un dialog despre memorie, protecție și identitate. Dacă în „Varina”, în „Balustrada” sau în „Praça do Comércio”, artistul construia orașul din fragmente ale vieții cotidiene, aici el recuperează o figură tutelară, așezând distinct această lucrare în seria dedicată Lisabonei. Crihană conturează orașul care nu doar își amintește trecutul, ci îl păstrează viu prin semne, arhitectură și figuri care nu se sting, ci rămân precum corbii, de veacuri, în paza unei identități.

6. 𝑅ℎ𝑖𝑛𝑜𝑐𝑒𝑟𝑜𝑠

30𝑥40 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Lucrarea „Rhinoceros” ne poartă într-un episod celebru din istoria Lisabonei, filtrat printr-o cheie vizuală ce reunește memoria culturală, referința grafică și ironia politică.

La baza Turnului din Belém, privirea atentă descoperă sculptată figura unui gargui ce pare să vegheze. Figura se remarcă prin simbolismul său aparte: un rinocer. Nu este o simplă decorațiune excentrică, ci un omagiu adus Lisabonei și trecutului său maritim. Rinocerul, animal rar întâlnit în Europa secolului al XVI-lea, fusese adus în oraș în 1515, drept dar diplomatic din India pentru Regele Manuel I. Evenimentul a avut o rezonanță imensă, transformând creatura exotică într-un simbol al puterii de conexiune globală a Portugaliei. Deși realul „Ulysse” s-a înecat în drumul său spre Roma, unde trebuia oferit mai departe Papei Leon al X-lea, imaginea lui a supraviețuit prin gravuri, scrisori și memorie colectivă.

În lucrarea sa, Crihană reia această figură și o aduce în prim-plan, nu ca relicvă decorativă, ci ca protagonistă a unei povești reimaginate. Rinocerul nu mai este doar sculptura de la baza turnului, ci se materializează la scară monumentală, cu un corn transformat în turn de veghe. Linia gravurii lui Dürer, devenită imagine iconică a animalului care nu a mai ajuns la Roma, e vizibilă aici ca o umbră grafică suprapusă peisajului acvatic. Crihană propune un gest subtil de reparație simbolică: rinocerul, cândva pierdut în valuri, revine acum la mal, îngemănat cu arhitectura. Este un monument viu, un totem al curiozității, al explorării și al memoriei culturale. Omagiul devine viu prin artă, iar Belém – spațiu al plecărilor și întoarcerilor – capătă o voce nouă, care nu evocă doar gloria maritimă, ci și fascinația pentru alteritate.

Lucrarea funcționează ca o dublă revendicare: a rinocerului în imaginarul portughez și a capacității artei de a reuni ceea ce istoria a risipit. Totodată, imaginea este o mediere între temporalități: Lisabona, cu turnul său ca fortăreață și poarta maritimă, și Nürnberg, locul în care imaginea rinocerului naufragiat a ajuns transformata în legendă vizuală. Dürer nu a văzut niciodată animalul real, dar a desenat o viziune care a rămas în imaginarul european. Crihană aduce această imagine înapoi la Lisabona, ca un ecou gravat și contextualizat.

7. 𝑇𝑟𝑒𝑝𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑠̦

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Ce înseamnă să aparții unui oraș care se lasă traversat, dar rareori înțeles? Această întrebare pare să bântuie lucrarea „Trepte într-un coș”, în care Lisabona devine un personaj versatil, care curbează spațiul, diluează regulile și reconfigurează perspectiva.

Fațada decorată cu plăci azulejo, bine ancorată în imaginarul lisabonez, își păstrează ordinea. Ușa, fereastra, balustrada – toate sunt elemente ale unei geometrii riguroase. În schimb, scara devine fluidă. Se încovoaie ca o panglică sau ca un val, pierzând logica gravitației. Este o scară transformată în spirală, o cale care ne obligă să regândim noțiunea de urcuș și coborâre într-un oraș al reliefului accentuat. În această intersecție de gesturi și volume, Crihană propune o metamorfoză prin intermediul coșului Varinei care nu dispare, ci se sublimează în trepte.

Femeia care coboară această scară nu pare surprinsă. Zâmbește, salută, avansează cu pas sigur, într-un gest care contrazice absurditatea arhitecturii. Ținuta sa – inspirată din moda urbană a anilor ’30–’40 – o plasează într-un trecut recognoscibil, dar alegerea nu e una nostalgică. Figura feminină continuă, într-o notă distilată, prezența Varinei. Dacă aceea era ancorată în istoria muncii, în mirosul sărat al peștelui și în piața ca spațiu public al rezistenței cotidiene, femeia de aici devine reflexul unui oraș transformat – mai intim, mai ludic. Mâna ridicată – între gest de salut și echilibru – devine ecoul unei memorii transmise corporal, o amintire sedimentată în corpul orașului.

Ceramica, prezentă ca decor arhitectural, nu e fundal inert. În repetiția modelului se simte respirația orașului. Fiecare modul reface o ordine care se opune curburii treptelor, sugerând o tensiune între verticalitatea stabilă a zidurilor și dinamica învolburată a scării.

Artistul suspendă logica spațială, dar nu și pe cea emoțională. Totul e amplasat acolo unde poate spune o poveste: ușa închide și invită; treapta se frânge și conduce; femeia zâmbește și poartă ceva din neliniștea ascunsă a orașului.

8. 𝐿𝑎𝑟𝑚𝑎𝑛𝑗𝑎𝑡

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Locomotiva „Larmanjat” pare să fi părăsit chiar acum spațiul monumental al Gării „Rossio”, pentru a se instala în mijlocul pieței. Nu mai urmează o linie feroviară, ci traseul unei idei. Într-un spațiu unde fântânile și fațadele coexistă într-o scenografie istorică, trenul devine exponat. Așezat pe o rampă improvizată, în văzul tuturor și totuși într-o absență evidentă a oamenilor din compoziție, trenul preia un nou rol: acela de martor al unui episod puțin cunoscut din modernizarea Lisabonei.

Sistemul „Larmanjat”, introdus în Portugalia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a reprezentat o tentativă de adaptare urbană a mobilității feroviare, înainte de electrificare. Era un tren ușor, cu roți de lemn și o șină centrală, proiectat să facă legătura între orașele Portugaliei. Deși experimentul a fost efemer – infrastructura firavă și disconfortul resimțit de pasageri au dus rapid la abandon – „Larmanjat” a devenit un simbol al ambiției urbane și al dorinței de sincronizare cu modernitatea europeană.

Crihană nu reconstituie aici un eșec tehnic, ci un gest cultural. Locomotiva este reamplasată într-un spațiu în care tehnologia și teatrul se întâlnesc, iar în fundal, clădirea Teatrului „Dona Maria II” impune un contrapunct clasic. Trenul, altădată destinat mișcării, rămâne acum pe loc, într-un spațiu expus. Detaliile tehnice – roțile mari, montura din lemn, caroseria compactă – sunt redate pentru a fi contemplate. Lipsa pasagerilor, lipsa zgomotului, lipsa țintei – toate întăresc ideea că acest tren transportă astăzi o amintire.

9. 𝐿𝑎𝑚𝑝𝑎𝑑𝑎𝑟𝑢𝑙

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Concentrată în jurul unei curți interioare inspirată de arhitectura casei „do Alentejo”, lucrarea lui Crihană recompune scena. Moștenire a influenței maure, cadrul impresionează prin rafinamentul decorativ și abundența ornamentală. Cu o atenție bine-cunoscută pentru detalii și obiecte încărcate de istorie, artistul se oprește asupra lampadarului masiv care altădată lumina mesele jocurilor de cărți din fostul „Casino Majestic”. Înființat la începutul secolului XX, cazinoul a reprezentat una dintre atracțiile de elită ale Lisabonei, spațiu al rafinamentului social și divertismentului nocturn.

Lucrarea reconstituie o compoziție ideală alcătuită din elemente selectate de autor din zone distincte ale clădirii: arcadele mozaicate ale curții, masa octogonală, scaunele din lemn și impunătorul lampadar suspendat. Prin această nouă punere în relație, Crihană conturează o scenografie cu accente teatrale, fidelă atmosferei locului. În absența personajelor, obiectele devin purtătoare de semnificații, evocând povești din trecut, persistente în memoria vizuală a spațiului. Lampadarul preia rolul de ax vertical în compoziție, un element de legătură între luminatorul curții interioare și podeaua mozaicată, amplificând caracterul hibrid al locului. Lumina filtrată a luminatorului accentuează liniștea locului, întreaga compoziție conturând o acțiune suspendată, unde decorul devine protagonist. Înălțat din poziția sa inițială în care lumina punctual masa de joc, lampadarul preia acum o funcție extinsă, îmbrățișând întregul cadru, adăugând dramatism scenei.

Catalizator al unei atmosfere suspendate, „Lampadarul” reflectă miza întregii serii dedicate Lisabonei: recuperarea afectivă a orașului prin detalii arhitecturale și obiecte cu valoare simbolică.

10. 𝐶ℎ𝑎𝑓𝑎𝑟𝑖𝑧 𝑑’𝑒𝑙 𝑅𝑒𝑖

30𝑥40 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Cine aducea apa în Lisabona de altădată? Într-un peisaj urban animat de gesturi repetitive, femeile (varinele) purtau pe cap butoaie mici sau ulcioare, în timp ce bărbații conduceau măgari încărcați cu recipiente mari pe străzile orașului. „Chafariz d’el Rei” propune o interpretare a unuia dintre cele mai recognoscibile spații publice din Lisabona istorică – o fântână care timp de peste un secol a fost nucleul vital al vieții urbane. Documentele de epocă și imaginile fotografice relevă o scenă socială complexă în care aceste gesturi repetate au desenat o hartă a interacțiunilor dintre clase și genuri în spațiul orașului. Artistul remodelează contextul într-o compoziție lipsită de figura umană, în care singura prezență animată este măgarul ce susține recipientul supradimensionat. Simbolic legat de un stâlp de iluminat, animalul apare solitar într-un peisaj golit de agitația urbană. Recipientul devine totem ironic, relicvă a gestului repetitiv de distribuire a apei. Compoziția încapsulează fidel elementele fântânii (robineții, scurgerea, chiar balustrada), redând detalii ce se întâlnesc în imaginile de epocă.

Artistul propune aici un comentariu asupra infrastructurii uitate și comunității care a populat-o. „Chafariz d’el Rei” – o scenă în care reperele trecutului transpar cu umor și acuratețe istorică. Aceeași logică a evocării vizual-ironice, susține întreaga serie unde realul, documentarul și fantezia se împletesc într-un imaginar propriu universului creator al lui Florian Doru Crihană.

11. 𝐴𝑠𝑐𝑒𝑛𝑠𝑜𝑟 𝑑𝑜 𝐿𝑎𝑣𝑟𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

În „Ascensor do Lavra”, Crihană reconstituie imaginea primului ascensor al Lisabonei, inaugurat în 1884, după proiectul Inginerului Raoul Mesnier de Ponsard.
În centrul compoziției apare vagonul ascensorului redat cu atenție la detaliile feroneriei, șinelor cu cremalieră și proporțiilor specifice modelului de secol XIX. Intervenția atipică plasează un bărbat pe acoperișul vagonului – personajul poate fi reperat în cheia hamalului de port sau a transportatorului de apă, ambele categorii foarte prezente în epocă. Gestul personajului nu este întâmplător: vehiculul fusese conceput să urce pantele abrupte printr-un sistem hidraulic ce în compoziție este transformat în subiect de satiră. Acțiunea personajului evocă atât nevoia permanentă de alimentare a mecanismului cu apă, dar și intenția artistului de a deplasa accentul de la mecanismul sofisticat la efortul brut, satirizând dependența progresului tehnic de improvizație și de muncă fizică. Chiar dacă lucrarea nu documentează întocmai funcționarea ascensorului, episodul este transformat într-o alegorie a conectării cartierelor din înălțime cu zonele centrale.

12. 𝐸𝑙𝑒𝑣𝑎𝑑𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑆𝑎𝑛𝑡𝑎 𝐽𝑢𝑠𝑡𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Raoul Mesnier, inginerul format la școala lui Gustave Eiffel, ale cărui inovații structurale se regăsesc în eleganța și forța construcției din prim-plan, rămâne în atenția artistului prin intermediul liftului iconic.
„Elevador de Santa Justa” este construit la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a lega cartierele joase de platoul superior al orașului, devenind simbol al mobilității urbane și expresia unei epoci marcate de fascinația pentru arhitectura metalică și estetica neogotică aplicată infrastructurii. Asocierea cu ruinele bisericii do Carmo este o realitate urbanistică, elevatorul aflându-se în apropierea arcadelor ruinate. Crihană transforma această vecinătate într-o suprapunere de sensuri, plasând în compoziție prezența sacră a protectoarei Ordinului Carmelitelor și a bisericii Carmo – Nossa Senhora do Carmo. Detaliul leagă verticalitatea structurii metalice moderne de fragilitatea memoriei istorice.
Juxtapunerile lui Florian Doru Crihană au rolul unor mecanisme de resemantizare: figura protectoarei devine un simbol accesibil privitorului într-o compoziție în care progresul tehnic și sacralul se suprapun, încadrând o vedere a peisajului lisabonez.

13. 𝐵𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎 𝑑𝑎 𝐸𝑠𝑡𝑟𝑒𝑙𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la inițiativa Reginei Maria I a Portugaliei, Basilica da Estrela se impune prin monumentalitate în peisajul vremii. Clădirea flancată de grădini a transformat zona într-un nod de atracție pentru locuitori și turiști. Vecinătatea bazilicii avea să se articuleze printr-o dinamică cotidiană intensă, unde tramvaiele, liniile de macaz și chioșcurile de presă redefineau peisajul urban. Tocmai această conviețuire de planuri aparent opuse este surprinsă în lucrarea lui Crihană.
Chioșcul binecunoscutului simbol al modernității lisaboneze, ziarul „O Século”, este introdus de artist chiar în fața bazilicii, flancat de paginile desfășurate ale unui ziar supradimensionat într-un dialog al coloanelor de text cu cele ale solemn unui edificiu. Timpul istoriei sacre se suprapune cu timpul actualității, iar tensiunea dintre monumental și efemer este subliniată de lizibilitatea orașului și a grădinilor. Jocul compoziției lui Crihană transformă „Basilica da Estrela” în scena pe care fluxul informației își face loc în proximitatea locului sacralității.

14. 𝑃𝑒𝑙𝑜𝑢𝑟𝑖𝑛ℎ𝑜 𝑑𝑒 𝐿𝑖𝑠𝑏𝑜𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

„Pelourinho de Lisboa” aduce în atenție unul dintre monumentele emblematice ale capitalei portugheze, plasat în Praça do Monicípio. Stâlpul spiralat avea un rol juridic și civic, reprezentând locul unde se proclama autoritatea, iar prezența sa marca în manieră simbolică ordinea. În varianta sa reală, monumentul este încununat de o mică sferă armilară încărcată de semnificații în strânsă legătură cu epoca marilor descoperiri și cu ambițiile Regelui Manuel I. Florian Doru Crihană intervine asupra acestei structuri printr-o dublă transformare. Pentru început, artistul inversează raportul dintre cele două elemente: coloana pierde statutul de vârf de perspectivă, iar sfera armilară este adusă în prim-plan. În cel de al doilea rând, sfera este supradimensionată, devenind din detaliu decorativ unul monumental, dominând întreaga compoziție. Această repoziționare rescrie raporturile dintre trecut și prezent. Sfera armilară, simbol al vocației maritime și al orizontului descoperirilor portugheze devine centrul unei scene în care se regăsesc și alte repere ale orașului: tramvaiul galben martor al modernizării urbane și clădirea Primăriei cu drapelul arborat.
„Pelourinho de Lisboa” devine imaginea unei concentrări simbolice a identității portugheze, în care monumentul stradal se rescrie printr-o nouă ierarhizare vizuală.

15. 𝐶𝑎𝑖𝑠 𝑑𝑎𝑠 𝐶𝑜𝑙𝑢𝑛𝑎𝑠

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Unul dintre cele mai recognoscibile locuri ale Lisabonei, Cais das Colunas, pe malul fluviului Tajo. Scena pe care Florian Doru Crihană o conturează, pornește de la elemente cheie ale istoriei: cele două coloane de piatră care au fost martorii ceremoniilor de primire a demnitarilor. În trecut, aici acostau vasele regale, între care vizita Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, reper ce a stat la baza cercetării artistului, găsind-o fotografiată într-una dintre trăsurile regale portugheze, la vizita sa din 1957.
În compoziția lui Crihană, elementele cheie sunt repuse în scenă într-o formulă dominata de prezența apei. Trăsura regală preluată din colecția Muzeului Național al Trăsurilor este plasată pe ponton, flancată de cele două coloane ca repere fixe ale istoriei. Covorul roșu coboară în adânc, subliniind fantomatic reflexul unei istorii ce pare să se dizolve în luciul apei. Fastul ceremoniilor este transpus de Crihană într-o imagine a solitudinii în „Cais das Colunas”, o meditație asupra efemerității simbolurilor și continuității memoriei.

16. 𝑃𝑟𝑎𝑐̧𝑎 𝑑𝑒 𝐹𝑖𝑔𝑢𝑒𝑖𝑟𝑎

40𝑥30 𝑐𝑚, 𝑢𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑜𝑛, 2025

Acolo unde astăzi se deschide Praça de Figueira, a existat cândva o piață acoperită – o hală din fier și sticlă, ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea pe locul vechiului spital Hospital Real de Todos os Santos. Timp de decenii, acel spațiu a fost un organism viu, unde în forfota pieții se distingeau vocile comercianților, mirosul fructelor și al peștelui proaspăt. În 1949, hala a fost demolată, locul transformându-se treptat în piața aerisită pe care o întâlnim astăzi, învecinată cu Rossio și dominată de statuia ecvestră a Regelui João I. În lucrarea lui Florian Doru Crihană, această istorie fragmentată este recompusă cu atenție: statuia regelui, repusă în centrul compoziției, domină un spațiu gol, în care vechile tarabe ale pieței reapar sub forma unor siluete albe, fantomatice, dispuse cu minuțiozitate.
Reducerea elementelor la structuri esențiale, restabilește legătura vizuală dintre piață și reperele urbane majore prin intermediul axei ce conduce privirea spre colina cu cetatea și aliniamentul clădirilor neoclasice. Artistul recompune vechiul cu noul centru comercial al Lisabonei, piața devenind în acest context o veritabilă scenă.